Firebird 2.5 introduce noi facilităţi de audit şi scalabilitate îmbunătăţită.
4 Octobrie 2010
Proiectul Firebird anunţă astăzi Firebird 2.5, a cincea şi cea mai recentă versiune majoră a sistemului relational de gestiune a bazelor de date open source. Îmbunătăţirile acestei versiuni vizează o mai bună scalare la nevoile afacerii pe care o serveşte, de la dispozitive embedded până la soluţii complexe ERP.
Philippe Makowski, preşedintele fundaţiei non-profit Firebird a remarcat că lansarea versiunii Firebird 2.5 constituie un pas foarte important în anul în care aniversăm 10 ani de Firebird, nu numai pentru proiectul Firebird, dar şi pentru lumea open source deopotrivă.
"Afacerile de astăzi au nevoie de o soluţie matură pentru un cost eficient iar Firebird 2.5 le oferă soluţia, atât cu adevărat puternică cât şi cu sub licenţă cu adevărat liberă", a precizat Philippe Makowski.
Îmbinarea de performanţă ridicată, amprenta mică de memorie, scalabilitate supremă, instalare simplă şi facilă şi licenţa de utilizare şi distribuţie liberă transformă Firebird în alegerea cea mai atractivă pentru orice fel de dezvoltatori sau integratori de software. Există astăzi instalări de Firebird în număr mare la nivel global ce servesc volume de date care depăşesc curent 300GB pentru sute de mii de sisteme pentru afaceri.
Instalările cunoscute de Firebird numără mai mult de 2000 pe zi, după cum confirmă statisticile de descărcare.
"Majoritatea clienţilor noştri au baze date Firebird cu mărimi cuprinse între 200GB şi 400GB care continuă să crească", declară Stewart Spink, CTO la Watermark Software. "Îmbunătăţirile de performanţă din versiunea Firebird 2.5 ne asigură că cererinţele lor viitoare vor fi complet satisfăcute."
Alexander Shaposhnikov, CIO la distribuitorul Profitmed estimează că Firebird 2.5 va suporta cerinţele în continuă ale afacerii Profitmed. "Acum avem o bază de date de 65GB şi 250 conexiuni concurente active 24x7. Ne aşteptăm să dublăm atât mărimea bazei de date cât şi numărul de utilizatori în următorii doi ani şi am ales Firebird 2.5 pentru acestă misiune critică pentru afacere."
Distribuţii Firebird binare sunt disponibile pentru o largă varietate de platforme hardware şi sisteme: Windows, Linux, MacOS, Solaris, HP-UX şi altele. Firebird rulează pe x86, x64, PowerPC, Sparc şi alte platforme hardware, oferind posibilitătea de a migra uşor între diverse platforme.
Distribuţiile binare versiunea 2.5 sunt disponibile pentru platforme 32-bit şi 64-bit pentru Windows şi Linux, urmate în curând de cea pentru MacOSX x86. În funcţie de cerere, versiuni binare pentru alte platforme POSIX vor fi disponibile până la finele acestui an.
Facilităţi noi în Firebird 2.5
* Prin SuperClassic Firebird 2.5 introduce o nouă arhitectură denumită "SuperClassic", destinată exploatării eficiente a platformelor multicore şi multiprocesor care asigură o utilizare judicioasă a resurselor pe sisteme cu baze de date mari şi mulţi utilizatori concurenţi.
* Auditarea sistemului, sesiunilor şi utilizatorilor prin interfaţa API oferă posibilitatea monitorizării a tot ce se întâmplă în baza de date aproape în timp real.
* Interogările peste mai multe baze de date din Firebird 2.5 oferă posibilitatea mai multor instanţe de baze de date Firebird să se interogheze reciproc şi să schimbe eficient date.
* Managementul îmbunătăţit al utilizatorilor este acum accesibil prin comenzi SQL transmise din baza de date de securitate.
* Alte facilităţi incluse : Tranzacţii autonome permise în interiorul modulelor PSQL (proceduri stocate, triggere, blocuri SQL), suport pentru expresii ca argument în SQL utilizând predicatul SIMILAR TO, închiderea asincronă a unei conexiuni, îmbunătăţiri ale capabilităţilor de monitorizare şi multe altele.
Paul Beach, preşedinte şi CEO la IBPhoenix, una din organizaţiile care oferă servicii profesionale şi contribuie la dezvoltarea Firebird, consideră că noile facilităţi de securitate şi capabilităţile impresionate de scalare Firebird 2.5 vor fi binevenite şi bine primite de majoritatea utilizatorilor curenţi de Firebird.
"In particular, aceste facilităţi vor fi de mare sprijin în întâmpinarea cerinţelor în continuă creştere din verticalele finanţe şi sănătate.", a precizat, "în special în a forţa limitele performanţei."
David Wilder, CTO la Bas-X, a salutat versiunea Firebird 2.5 pentru disponibilitatea şi flexibilitatea îmbunătăţite. "Va permite clienţilor noştri un număr crescut de utilizatori concurenţi şi rularea mai multor tranzacţii pe acelaşi hardware," a precizat.
Preţ şi disponibilitate
Sistemul de gestiune al bazelor de date realţionale open source Firebird 2.5 este disponibil gratuit în orice formă de utilizare, fie în scop comercial, în educaţie, non-profit sau pentru uz personal. Atât distribuţiile binare cât şi codul sursă sunt disponibile şi pot fi descărcate şi instalate gratuit şi imediat de pe site-ul proiectului Firebird. Nu este necesară înregistrarea pe site sau activarea produsului.
Despre fundaţia Firebird.
Fundaţia Firebird este organizaţie non-profit care are ca scop să spijine dezvoltarea sistemului de gestiune de baze de date relaţionale Firebird. Fondarea ei a avut loc în anul 2002 şi numără acum mai mult de 300 de membri activi, printre care şi mulţi sponsori. Acceptă şi gestionează de asemenea şi donaţii financiare sau de resurse şi de la persoane care nu sunt membrii în fundaţie. Fundaţia redistribuie aceste fonduri în scopuri specifice către unii din contribuitorii cheie ai proiectului Firebird. Proiectul Firebird nu are alte surse de venit.
Contact Media : Alexey Kovyazin * +7 910 402 94 34 * admin AT mindthebird DOT com